Închide

Cătălina Bădoiu

Categorie: Activitate

Reuniunea Comitetului Național Tripartit pentru Dialog Social

Reuniunea Comitetului Național Tripartit pentru Dialog Social

Am participat astăzi, 07 septembrie 2021, la reuniunea Comitetului Național Tripartit pentru Dialog Social, alături de reprezentanți ai patronatelor și sindicatelor, de colegi din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și de prim-ministrul, Florin Cîțu, pentru a discuta condițiile salarizării minime în România.

Știm cu toții că este nevoie de o creștere sustenabilă a salariului minim în România, care să asigure un nivel de trai mai ridicat și o mai bună calitate a vieții. Acest lucru se poate face printr-o analiză consistentă realizată împreună cu toți partenerii sociali.

Discuțiile din cadrul întâlnirii au vizat stabilirea unui calendar de lucru privind majorarea salariului minim pe economie, precum și analiza propunerilor venite din partea partenerilor sociali. Indicii care au fost luați în calcul pentru majorarea salarială ce a avut loc la începutul anului 2021 au fost rata inflației, productivitatea muncii și creșterea câștigului salarial mediu brut, la care s-a adăugat coeficientul de corecție pe creșterea economică.

 

 

Sprijin de 185 de milioane de euro pentru tinerii care nu lucrează și nu merg la școală

Sprijin de 185 de milioane de euro pentru tinerii care nu lucrează și nu merg la școală

La invitația D-nei Secretar de Stat Hegedüs Csilla, coordonator POCU, am participat astăzi la startul semnării contractelor din cadrul Programul Operațional Capital Uman „Viitor pentru tinerii NEETs” în valoare totală de peste 185 de milioane de euro. Dintre cele 99 de proiecte câștigătoare, 12 au fost semnate la minister, urmând ca restul să fie semnate în zilele următoare.
 
Datorită celor 99 de contracte câștigătoare, aproape 60 de mii de tineri NEETs („Not in Employment, Education or Training”), șomeri, cu accent pe cei din mediul rural și pe cei aparținând minorității rome, cu vârsta între 16-29 ani, vor beneficia de măsuri adaptate nevoilor lor, astfel încât să poată să-și finalizeze studiile obligatorii, să urmeze cursuri de calificare profesională în meserii pentru care este o mare cerere pe piața muncii și să își găsească un loc de muncă. Pe lângă aceasta, 1.500 de tineri vor fi ajutați să-și deschidă propria afacere, beneficiind de câte 25.000 de euro ca sprijin financiar.
 
Felicitări d-nei Hegedüs și echipei POCU pentru acest moment festiv. Felicitări noilor beneficiari pentru munca depusa în elaborarea unor proiecte de calitate și mult spor în implementare!
 
Mai multe informații, aici:
Întâlnire a Comitetului Interinstituțional pe tema planului de acțiune a Programului Național „DIN GRIJĂ PENTRU COPII

Întâlnire a Comitetului Interinstituțional pe tema planului de acțiune a Programului Național „DIN GRIJĂ PENTRU COPII

Am participat astăzi, 26 august 2021, la o nouă întâlnire a Comitetului Interinstituțional, unde s-a discutat propunerea de OUG și planul de acțiune a Programului Național „DIN GRIJĂ PENTRU COPII”.

Evenimentul a fost organizat de către Cabinetul Consilierului de Stat Mădălina Turza din Cancelaria Prim-Ministrului. La discuții au fost prezenti reprezentanții ministerelor/instituțiilor de resort, organizațiilor neguvernamentale implicate in aria de interes a programului, reprezentanții Administrației Prezidențiale, precum și alte părți interesate în acest program.

Discuțiile din cadrul dezbaterilor au vizat dezvoltarea întregului mecanism de implementare a programului, prin care se vor acorda servicii de suport psiho-emoțional copiilor și se va crea infrastructura instituțională pentru informarea și facilitarea accesului la aceste servicii. Un element-cheie în cadrul discuțiilor l-a reprezentat, de asemenea, dezvoltarea competențelor specialiștilor care intră în contact cu diferitele categorii de copii și care necesită instrumente și proceduri de lucru unitare.

În perioada următoare vor avea loc întâlniri tehnice punctuale pe fiecare intervenție, astfel încât în luna septembrie OUG de implementare a Programului „Din grijă pentru copii” să fie avizată și aprobată.

Secretarii de stat MIPE se implică în programul național de sprijin pentru copiii afectați de pandemia COVID-19

Secretarii de stat MIPE se implică în programul național de sprijin pentru copiii afectați de pandemia COVID-19

Am participat astăzi la o nouă întâlnire a Comitetului Interinstituțional în cadrul Programului Național „DIN GRIJĂ PENTRU COPII”.
 
Discuțiile au vizat impactul intervențiilor propuse, eventualele riscuri și măsurile necesare, alocarea bugetară a programului, identificarea problemelor din intervenții complementare pilotate în cadrul unor programe anterioare și alte teme conexe.
 
Impactul pandemiei asupra sănătății mintale și echilibrului emoțional este unul moderat spre sever și începe să fie vizibil, cu atât mai mult cu cât discutăm despre o creștere a cazurilor de COVID-19, ce ar putea afecta derularea activităților educaționale din noul an școlar. În acest context, Programul DIN GRIJĂ PENTRU COPII reprezintă o adevărată provocare, măsurile integrate propuse vor putea aduce copiii cu un pas mai aproape de procesul de învățare și de dezvoltare socio-afectivă sănătoasă.
 
Mai multe informații, aici:
Lansarea platformei Oportunități de Finanțare UE

Lansarea platformei Oportunități de Finanțare UE

Am lansat astăzi, în calitate de coordonator al  Direcției Cooperare Europeană și Internațională, Platforma Oportunități de Finanțare UE,  un instrument care  va permite identificarea personalizată a surselor de finanțare, integrând ultimele noutăți în domeniul finanțărilor europene și naționale, care sper că va veni în întâmpinarea tuturor celor interesați. Atât prin formarea rețelelor de parteneri, cât și prin prezentarea de oportunități în timp util, încercăm să fluidizăm comunicarea între instituțiile care gestionează aceste fonduri și beneficiari și, implicit, accesul la finanțare, oferind o sursă completă de informații în domeniu.

În cadrul evenimentului de lansare au participat reprezentanți ai celorlalte ministere, ei instituțiilor, SGG-ului, Comisiei Europene, agențiilor naționale, ADR-uri și ai primăriilor.

Informațiile pe care le va furniza platforma vor integra toate sursele de finanțare europene, oportunități oferite prin programe operaționale, comunitare sau naționale,  urmărind creșterea ratei de absorbție a acestor  fonduri de către beneficiarii români, la nivel european.

Platforma va încerca să  prezinte într-un mod mai accesibil beneficiarilor români toate liniile de finanțare europene și va construi o bază de date cu informații despre proiectele depuse spre finanțare din programe comunitare, exemple de bună practică, povești de succes, precum și oportunități despre potențialii parteneri din statele membre UE.