Tineri în Europa

Tineri în Europa

Uniunea Europeană mereu a avut în vedere sprijinirea tinerilor pentru a se dezvolta în acord cu valorile sale democratice. UE recunoaște importanța tinerilor în societate, precum și necesitatea sprijinirii lor pentru a ajunge cetățeni activi și implicați, responsabili din punct de vedere social. Printre cele mai importante facilități de care se bucură tinerii europeni sunt cele care vizează mobilitatea acestora. La fel ca orice alt cetățean UE, aceștia pot călători ușor în interiorul granițelor UE. De exemplu, prin programul DiscoverEU elevii care au împlinit vârsta de 18 ani pot să călătorească gratuit cu trenul prin Europa, pentru a cunoaște diversitatea și valorile culturale ale acesteia.

Poate cel mai mult, tinerii sunt sprijiniți să acceseze mobilități variate prin intermediul programului Erasmus+, care oferă mobilități studențești, mobilități de învățare, schimburi de tineret etc., pornind de la studenți și profesori și extinzându-se la diverse alte categorii de persoane, conținând mai multe tipuri de activități care urmăresc dezvoltarea personală, socială și educațională a tinerilor în acord cu principiile și valorile democratice ale UE.

Construirea unei societăți de tineri activi și implicați cât mai mult în viața publică și socială ne indică faptul că UE își dorește ca aceștia să fie în centrul unor politici la nivel european, respectiv să fie consultați în ceea ce privește modul de dezvoltare și viitorul Uniunii Europene. Dialogul UE cu tinerii reprezintă una din cele mai îndrăznețe abordări la nivel internațional în ceea ce privește consultarea acestei categorii sociale. Practic, orice tânăr din UE poate să influențeze prioritățile avute în vedere de către Uniunea Europeană.

În ceea ce privește educația de calitate, Uniunea Europeană a lansat Spațiul European al Educației, implementând o serie de programe precum cel al rețelei de universități europene, care să conducă la îmbunătățirea proceselor de educație și formare în cadrul statelor membre. Din nou, este încurajat studiul în străinătate, cunoașterea mai multor limbi străine precum și conștientizarea diversității și patrimoniului cultural al țărilor din UE.

De asemenea, Garanția pentru tineret este un instrument al UE care oferă stimulente financiare și facilități fiscale angajatorilor care sunt dispuși sa angajeze tineri aflați în șomaj sau în medii dezavantajate. Până în prezent aproximativ 24 de milioane de tineri au beneficiat de acest program, iar programul urmează sa fie menținut și chiar crescut în perioada 2021-2027. 

Așadar, Uniunea Europeană reprezintă un spațiu deschis, iar tinerii beneficiază de oportunități variate de a se dezvolta și de a crește cu principii și valori sănătoase, formând o societate cât mai incluzivă!