‘Comisia de tăiat hârtii’ din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene s-a reunit în cursul zilei de astăzi, alături de Cătălina Bădoiu, secretar de stat, pentru a discuta măsurile necesare pentru debirocratizarea administrativă, în vederea simplificării accesării și implementării proiectelor europene.
Pentru a avea un impact real, strategia de debirocratizare necesită o implicare unitară a tuturor părților, de la Beneficiar la Autoritate de management. În acest moment, pe lângă propunerile de simplificare a aplicației informatice MySMIS care au fost deja analizate și prioritizate, în cadrul Ministerului se lucrează și la o serie de propuneri de simplificare pe viitoarele programe operaționale.
Discuțiile din cadrul ședinței s-au orientat punctual asupra nevoilor beneficiarilor de fonduri europene și a modului în care acestea pot fi corelate cu nevoile fiecărei AM, pentru a avea un proces mai fluid și eficient de implementare de ambele părți. Întreg demersul este unul ambițios, fiindcă nu implică doar modificări la nivel tehnic, ci și o schimbare de proceduri per sē. Totodată, pentru viitoarele programe operaționale, MIPE dorește un sistem de management integrat, precum și o corelare eficientă cu alte baze de date. O altă componentă analizată pentru viitoarea perioadă de programare este legată de costurile simplificate, în vederea reducerii birocrației excesive din componenta financiară.
„Comisia de tăiat hârtii” va iniția consultări și cu Organismele Intermediare, care sunt într-un dialog permanent cu beneficiarii și au informații mai complexe cu privire la aspectele de comunicare și decizionale considerate greoaie din perspectiva acestora. Abordarea sistematică continuă cu evaluarea tuturor proceselor și integrarea propunerilor de simplificare, astfel încât în viitorul cadru financiar multi-anual să asigure un management eficace în cooperarea inter-instituțională și cu beneficarii.
Procesul de debirocratizare și de simplificare este foarte important pentru MIPE, acesta beneficiind de o atenție sporită și reprezentând cheia pentru o mai bună modernizare a României prin fonduri europene.