În data de 2 august 2021, am mers într-o vizită de lucru în județul Dâmbovița, în localitățile Bezdead și Brănești, pentru a observa în timp real modalitatea de derulare a programului „Mese Calde” și pentru a vedea care este percepția beneficiarilor cu privier la acest proiect, dar și cum pot fi sprijinite autoritățile locale și partenerii afiliați programului în scopul stimulării vârstnicilor pentru a folosi tichetele sociale în totalitate.
Prima parte a zilei am dedicat-o întâlnirii cu reprezentanți ai Prefecturii Județului Dâmbovița, ai primăriilor și cu furnizorii de alimente, iar în a doua parte a zilei au urmat întâlniri cu beneficiarii programului din localitățile Bezdead și Brănești, vârstnici de peste 75 de ani cu venituri sub 800 lei/lună.
În cadrul proiectului „Mese calde”, un număr de 6970 de persoane vârstnice și persoane fără adăpost de pe teritoriul județului Dâmbovița beneficiază de tichete sociale, suma totală alocată fiind de 11 298 240 lei.
Sunt mulțumită de Instituțiile Prefectului și de Autoritățile Publice Locale care au sprijinit programul încă de la început, acordând resurse importante activităților de implementare. Vizitele în teritoriu sunt necesare pentru a verifica modul în care se derulează implementarea unui proiect la firul ierbii și pentru a veni cu soluții la problemele ce pot afecta desfășurarea activităților. Sunt convinsă că astfel vom putea atinge gradul de utilizare a tichetelor sociale de 100%.