Incluziunea socială și combaterea sărăciei rămân teme prioritare la nivel european, statele membre fiind preocupate de discrepanțele încă mari dintre
grupurile aflate în risc de sărăcie și restul populației.
În acest sens, încă de la Strategia Europa 2020 pentru creștere economică și locuri de muncă, s-a propus o centrare a eforturilor naționale și europene pe tema combaterii sărăciei și excluziunii sociale. Lansată în 2010, aceasta a avut printre obiective și pe cel ca până în 2020 cel puțin 20 de milioane de persoane să nu mai fie expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială.
Strategia Europa 2020 implică un tip de creștere favorabil incluziunii. Astfel, se urmărea promovarea unei economii cu rată ridicată de ocupare a forței de muncă, care ar permite asigurarea coeziunii sociale și teritoriale. La rândul ei, România și-a propus o serie de obiective naționale specifice, în domenii legate de ocuparea forței de muncă, cercetare și dezvoltare, schimbări climatice și utilizarea durabilă a energiei, precum și educație. Printre acestea, obiectivul destinat luptei împotriva sărăciei și a excluziunii sociale propunea o reducere cu cel puțin 580.000 a numărului persoanelor care suferă sau riscă să sufere de pe urma sărăciei și a excluziunii sociale.
La 7 noiembrie 2017, Pilonul european al drepturilor sociale a fost proclamat în comun de Parlamentul European, Consiliu și Comisie, ca răspuns la provocările sociale din Europa. Cele 20 de principii-cheie ale pilonului sunt structurate în trei categorii:
- egalitate de șanse și de acces pe piața muncii;
- condiții de muncă echitabile;
- protecție și incluziune socială.
Acțiunile întreprinse în cadrul Fondului social european Plus (FSE+) ar trebui să fie ghidate de cele 20 de principii ale pilonului.
Pentru a contribui la implementarea pilonului, FSE+ urmează să sprijine investițiile în oameni și sisteme în domeniile de politică ale ocupării forței de muncă, educației și incluziunii sociale, contribuind astfel la coeziunea economică, teritorială și socială, în conformitate cu articolul 174 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
Totuși, din 2010 și până în prezent, Uniunea Europeană s-a confruntat cu două crize majore: criza financiară mondială și cea criza pandemică. Ambele au avut un impact semnificativ asupra persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială, care se aflau în situația cea mai vulnerabillă față de astfel de contexte socio-economice dificile.
În acest context dificil pentru persoanele aflate în risc de sărăcie, se pune întrebarea în ce măsură mai pot fi puse premisele pentru o abordare coezivă, axată pe creștere incluzivă. Răspunsurile cele mai convingătoare vin de la nivel european.
Printre demersurile recente, reamintim Reuniunea informală a șefilor de stat sau de guvern (Porto, 7-8 mai 2021). În cadrul summitului informal, s-a adoptat Declarația de la Porto cu privire la chestiunile sociale, care reafirmă preocuparea liderilor UE pentru afacerile sociale și importanța punerii în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale la nivelul UE și la nivel național, astfel cum a fost stabilit prin Agenda strategică a UE pentru perioada 2019-2024. Concret, se propune o reducere cu cel puțin 15 milioane a numărului persoanelor expuse riscului de excluziune socială sau sărăcie.
Mai multe informații puteți găsi la acest link: https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2021/05/08/the-porto-declaration/
Declarația de la Porto se angajează să reducă inegalitățile, să susțină salarii echitabile, să lupte împotriva excluziunii sociale și a sărăciei, asumându-și obiectivul de a combate sărăcia în rândul copiilor și de a contracara riscurile de excluziune pentru grupurile sociale deosebit de vulnerabile, cum ar fi șomerii de lungă durată, persoanele în vârstă, persoanele cu dizabilități și persoanele fără adăpost.
Astfel, viziunea liderilor UE cu privire la tranziția digitală, verde și echitabilă a Europei pune accentul pe o redresare incluzivă, prin susținerea educației, competențelor și oferirea de sprijin dedicat grupurilor aflate în risc.
În același context ambițios, Parlamentul European a aprobat noul instrument de sprijin pentru tineri și persoane defavorizate, Fondul Social European FSE+, cu un buget total de 88 miliarde de euro.
Astfel, în următorii șapte ani eforturile susținute de implementare a planului de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale vor continua, instrumentul fiind concentrat pe angajarea tinerilor și accesul copiilor la îngrijire, educație, asistență medicală și locuire. Sărăcia extremă urmează să fie combătută prin investiții de cel puțin 3% din aceste fonduri, sub formă de hrană și asistență materială de bază.
Pentru România, care continuă să aibă o pondere semnificativ mai mare decât alte state membre în ceea ce privește populația aflată în situație de risc (conform datelor pentru 2018, s-a înregistrat una din cele mai mari rate ale riscului de sărăcie sau excluziune socială între țările UE, de 32,5% din totalul populației), aceste decizii la nivel european pot avea un impact cheie asupra viitorului coeziv al țării.
Deși se consideră că riscul de sărăcie și excluziune socială este mai mare în mediul rural, se poate observa că la nivel național și în mediul urban se mențin discrepanțe majore în defavoarea copiilor și tinerilor, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități, dar și familiilor monoparentale sau cu mulți copii.
Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2015 – 2020 și-a propus să dezvolte un pachet minim de intervenții la nivel comunitar, prin asigurarea personalului de specialitate (asistenți sociali) la nivelul fiecărei UAT. Mai mult, s-a insistat asupra creării și dezvoltării unei intervenții integrate din partea tuturor actorilor relevanți din domeniul educației, sănătate, protecție socială, alte servicii publice etc. Au fost demarate două proiecte cu finanțare POCU, prin care sunt sprijinite direct cca 489 de UAT-uri care sunt cuprinse în Atlasul comunităților marginalizate.
În următorii ani, România are în vedere implementarea unui nou program – Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială (POIDS) 2021-2027.
Scopul POIDS este de a sprijini incluziunea sociala a persoanelor vulnerabile, în special prin reducerea decalajului rural-urban și a excluziunii sociale, cresterea accesului la servicii de calitate pentru populatia vulnerabila. Obiectivele POIDS sunt următoarele:
- Cresterea accesului la servicii sociale, cu precadere din mediul rural
- Cresterea calitatii serviiciilor sociale destinate persoanelor apartinand grupurilor vulnerabile, are va fi asigurat de personal de specialitate
- Reducerea gradului de excluziune sociala pentru grupurile vulnerabile prin oferirea de si servicii care să-I ajute personalizat
Putem concluziona că Uniunea Europeană se concentrează pe sprijinirea persoanelor din medii defavorizate și a pus în practică măsuri care să ajute în acest sens, prin programme precum Fondul Social European FSE+ sau Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială (POIDS).