Cele mai frecvente întrebări

  • Ce se poate finanța din fonduri europene?

    Prin documentele-cadru agreate cu UE pentru perioada de programare 2014 – 2020 au fost stabilite priorități clare în ceea ce privește investițiile finanțate din fondurile europene (detaliate mai sus), din care putem enumera:

    • Dezvoltarea IMM-urilor și creșterea competitivității mediului de afaceri;
    • Investiții în agricultură și dezvoltare rurală;
    • Investiții în acvacultură, în creșterea productivității IMM-urilor care își desfășoară activitatea în acest domeniu, în infrastructura specifică;
    • Investiţii în infrastructură (transporturi, rețele de apă potabilă și canalizare, managementul deșeurilor, sănătate, educație, turism, patrimoniu cultural, eficienţă energetică şi energie regenerabilă);
    • Investiții;
    • Investiții în cercetare, dezvoltare şi inovare în domenii prioritare pentru România, precum şi din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor;
    • Investiții în capitalul uman, prin activităţi de formare sau reconversie profesională, servicii sociale, înființarea de locuri de muncă, promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei și a discriminării;
    • Cooperarea teritorială între regiunile UE în domeniul cercetării, mediului, transporturilor, educației, energiei, sănătății, securității și formării;
    • Consolidarea și dezvoltarea administrației publice centrale și locale prin realizarea de investiții specifice;
    • Consolidarea capacității administrative a beneficiarilor în vederea pregătirii și implementării proiectelor finanțate din FESI.
  • Cine poate avea acces la fondurile europene?

    În ceea ce privește fondurile alocate politicii de coeziune, cei care solicită finanțare pot fi entităţi cu personalitate juridică (persoane juridice) înregistrate în România: societăți comerciale (întreprinderi mici și mijlocii, întreprinderi mari, microîntreprinderi), ONG-urile, companii naționale, autorități publice locale și asociații ale acestora, instituții de învățământ, institute de cercetare, instituții publice. Fondurile europene alocate pentru agricultură pot fi obținute de către fermierii care își fiscalizează activitatea prin diferite entități juridice, precum PFA-uri, cooperative (cooperative agricole și societăți cooperative agricole), grupuri de producători, constituite în baza legislației naționale în vigoare care deservesc interesele membrilor.

    Pentru partea de infrastructură locală (inclusiv irigații) beneficiarii pot fi organizații/ federații ale utilizatorilor de apă, constituite din proprietari/utilizatori de terenuri agricole.

    Pentru finanțarea de afaceri non-agricole în mediul rural (pentru diversificarea surselor de venit), pot contracta fonduri europene fermierii sau membrii unei gospodarii agricole din mediul rural (care își diversifică activitatea prin înființarea unei activități non-agricole pentru prima dată), micro-întreprinderi și întreprinderile mici din spațiul rural (care își propun activități non-agricole, pe care nu le-au mai efectuat până la data aplicării sprijinului), micro-întreprinderi și întreprinderi mici noi (înființate în anul depunerii Cererii de finanțare sau cu o vechime de maxim 3 ani fiscali, care nu au desfășurat activități până în momentul depunerii proiectului – start-up-uri). În schimb, în cadrul proiectelor finanțate prin Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate, beneficiarii finali sunt persoanele defavorizate (de exemplu: familii în sărăcie severă, familii cu copii care beneficiază de Legea nr. 277/2010 pentru susținerea familiei, persoane/familii fără adăpost, persoane/familii aflate temporar în situații critice de viață, copiii înscrişi în învăţământul de stat, primar şi gimnazial, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul Național de Rechizite Școlare, copii preșcolari înscriși în învățământul de stat, care sunt eligibili pentru Legea nr. 248/2015, cele mai dezavantajate cupluri mamă-nou-născut, cu risc de sărăcie și excluziune socială, etc.).

     

  • Ce este o perioada de programare și cum funcționează?

    Programarea reprezintă procesul de organizare, de luare a deciziilor și de alocare a resurselor financiare, care vizează punerea în aplicare, pe o bază multianuală, a acțiunii comune a Uniunii și a Statelor Membre pentru realizarea obiectivelor strategiei Uniunii pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. Sistemul bugetar al UE are o componentă de planificare denumită cadrul financiar multianual (CFM), care determină cât de mult ar putea folosi UE în fiecare an, în total și pentru diferite domenii de activitate. CFM-urile recente au acoperit, de obicei, o perioadă de 7 ani. Astfel, perioada de programare reprezintă intervalul de timp pentru care este planificată și alocarea fondurilor europene pentru statele membre UE.

    Actuala perioadă de programare este 2014-2020, însă perioada de implementare a proiectelor și, implicit, perioada de absorbție a fondurilor europene pentru România și celelalte State Membre se întinde până la sfârșitul anului 2023.

     

  • Ce reprezintă o cerere de finanțare?

    Cererea de finanțare reprezintă aplicația de finanțare împreună cu documentele stabilite prin ghidul solicitantului pe care un solicitant le depune în vederea obținerii finanțării în cadrul programelor operaționale.

  • Ce este SMIS2014+? Ce este MySMIS2014?

    SMIS2014+ reprezintă sistemul informatic unitar care are posibilitatea să interacționeze eficient cu sistemul informatic al Comisiei Europene (SFC 2014) și este proiectat având la bază principiul asigurării interoperabilității cu alte sisteme informatice, astfel încât să poată oferi în orice moment situații operative de ansamblu, precum și raportări specifice și detaliate, în funcție de nevoile utilizatorilor, răspunzând nevoilor sistemului de coordonare, gestionare și control al FEDR, FC și FSE. MySMIS2014 facilitează schimbul electronic de date între beneficiari și o autoritate de management, organisme intermediare, o autoritate de certificare, o autoritate de audit, care va permite beneficiarilor să prezinte într-o singură transmitere toate informațiile necesare sistemelor de gestiune și control ale programelor operaționale. MySMIS2014 poate fi accesat la următorul link: https://2014.mysmis.ro/frontOffice/faces/pages/autentificare/login.xhtml Logarea în sistem se face în urma creării unui cont.

    Cei care doresc să depună un proiect (o cerere de finanțare) vor avea nevoie de semnătură digitală (certificat digital). Manualul de utilizare a MySMIS2014 este publicat aici )http://www.fonduri-ue.ro/images/files/mysmis/versiunea_2/Manual_de_utilizare_MySMIS2014_FrontOffice_16.pdf Persoanele înrolate sau persoana care administrează entitatea pot/poate crea și edita proiecte urmărind pașii din manualul menționat.

     

  • Cum se scrie un proiect (unde găsesc reguli și condiții orientative?)

    În primul rând trebuie avut în vedere faptul că nu există un set de reguli de aur pentru scrierea unui proiect. Există însă, o serie de reguli care se găsesc în legislația națională, preluată și aici, pe site-ul MFE, site-urile MDRAP, site-urile MADR, respectiv în ghidul solicitantului aferent fiecărui apel de proiecte. Solicitantul trebuie să identifice PO, axa prioritară și acțiunea în care se încadrează nevoia pentru care se dorește finanțare. Ulterior acestei etape, pentru scrierea proiectelor trebuie avute în vedere prevederile din:

    • Regulamentele europene care stabilesc cadrul procedural al fondurilor europene;
    • Legislația națională;
    • Ghidul solicitantului – condiții specifice privind accesarea finanțării europene, aferent PO vizat.

    Un document esențial care necesită consultarea solicitantului este reprezentat de Grila de evaluare. Astfel, solicitantul află care sunt elementele supuse evaluării care ghidează procesul de evaluare și pe care ar trebui să insiste în scrierea cererii de finanțare.

  • Ce este un Program Operațional și unde poate fi găsit?

    Un program operațional este documentul strategic multianual (pe 7 ani) prezentat de un stat membru și adoptat de Comisia Europeană, care definește o strategie de dezvoltare corespunzătoare obiectivelor tematice și priorităților de investiții din cadrul Politicii de Coeziune a UE, asumate prin Acordul de Parteneriat 2014-2020, și care se finanțează din FEDR, FC, FSE și FEPAM. Mai multe detalii AICI

     

     

  • Cum mă pot angaja în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene?

    Dosarele de concurs pot fi transmise la adresa de e-mail: cariere.concursuri@mfe.gov.ro, conform anunțurilor publicate.
    Lista posturilor disponibile în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene o puteți consulta AICI.

     

     

  • Ce apeluri de proiecte sunt deschise?

    Lista apelurilor deschide de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene o puteți consulta AICI.