În ultimii ani, fondurile europene au căpătat rezonanță în zona educațională și sper la mai mult și la mai bine. Prin Programul Operațional Competitivitate, au început să fie finanțate proiectede management al școlarității, proiecte ce vizează crearea de platforme naționale cu biblioteci virtuale integrate, proiecte ce vizează reducerea abandonului școlar etc.
În momentul de față, există numeroase disparități educaționale, în special între zonele defavorizate (majoritatea din mediul rural) și cele urbane, atât în ceea ce privește calitatea educației, cât și abandonul școlar. Fără să intru în vreo analiză a celor două, voi aminti, pe scurt, contextul: gradul de dezvoltare socio-economică este un factor extrem de relevant pentru o educație de calitate, care să atragă resurse umane bine pregătite și care să țină elevii la școală în mediul rural, iar numeroase studii susțin această teorie.
Atunci când strategiile naționale eșuează sau nu dau randamentul dorit, întotdeauna trebuie să avem în vedere mai multe soluții. Fondurile europene dedicate educației vin să reducă unele dintre aceste discrepanțe dintre rural-urban, axându-se, în principal, asupra regiunilor mai puțin dezvoltate ale României, cum ar fi Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Vest Oltenia, Sud-Est și Sud-Muntenia.
Ce se întâmplă cu aceste fonduri europene? Instituții ale statului, ONG-uri, firme etc. pot depune proiecte, bazându-se pe o analiză de nevoi a unor grupuri țintă din aceste zone defavorizate, iar elevii pot deveni beneficiarii finali ai acestor fonduri. Pe scurt, niște specialiști bine intenționați și pregătiți vin să compenseze niște goluri educaționale. Astfel, elevii care se încadrează în grupurile țintă pot lua parte la diverse activități, pe care, în mod normal, nu ar avea cum să le parcurgă: ateliere de creație, workshopuri, școli de vară, diverse campanii de educație civică/socială/inclusivă/preventivă, cursuri specializate, consiliere, orientare în carieră etc., dar și hrană, rechizite și altele necesare pentru o bună desfășurare a întregului proces educațional. Din păcate, dacă în zonele urbane mai mari, toate acestea sunt mai ușor accesibile, în zonele rurale se creează o puternică ruptură de această realitate, iar toate cele menționate par un lux pentru elevii de acolo. Lipsurile elevilor din mediul rural ajung până la un mult zis un nivel de subzistență, așa că școala va cădea pe locul al doilea, al treilea și chiar al patrulea, pentru că mulți dintre copii trebuie să muncească pentru a-și satisface o nevoie imediată, de hrană, de încălzire ori de vestimentație, de multe ori. Neavând parte de o consiliere educațională propice și cu atâtea lipsuri materiale, este greu ca să te aștepți ca un elev să înțeleagă că școala îi va aduce cel mai mare beneficiu, o șansă la o viață mai bună. O nevoie ce trebuie satisfăcută imediat, precum hrana, mereu va fi mai importantă pentru acești elevi decât o materie de care nici măcar nu este atras să învețe de drag.
O educație subfinanțată în aceste zone are cel puțin câteva dintre următoarele rezultate: o rată ridicată a abandonului școlar, educație de o calitate îndoielnică – ultimele teste PISA ne arată o discrepanță de peste 100 de puncte între București și mediile rurale, iar ulterior – o rată a angajabilității redusă.
Fondurile europene pot reduce disparitățile educaționale și pot oferi copiilor din mediile rurale condiții mai bune de învățare, relaționate de actuala realitate și la nevoile lor. Îmi doresc să existe cât mai multe inițiative educaționale pentru mediile defavorizate, pentru a încerca să oferim cât mai multor elevi șansa la o educație echitabilă și de calitate, fără ca aceasta să mai pară un lux!